Sigle EU
Romsilva
frunza Parcul natural Bucegi - Repere culturale

În localităţile de la limita Parcului Natural Bucegi există numeroase mărturii arheologice şi istorice care atestă existenţa factorului uman încă din cele mai vechi timpuri:

  • existenţa unei aşezări umane stabile în Valea Prahovei, pe locul staţiunii Sinaia, reprezentată prin depozitul de topoare din epoca bronzului timpuriu (1.800-1.700 î.Hr).
  • inscripţiile în latină, cu ştampila Legiunii a XIII-a Gemina, imprimate pe cărămizi, descoperite în Pasul Bran.
  • urme ale unor aşezări geto-dacice descoperite în perimetrul localităţii dâmboviţene Moroeni.

Nu lipsesc nici monumentele şi ansamblurile de arhitectură, prezente mai ales în localităţile de pe Valea Prahovei şi din Culoarul Bran: În anul 1695 prin construirea Mănăstirii Sinaia, a fost impulsionată dezvoltarea zonei astfel încât, de la acea data, drumeagul situat în sectorul montan al Văii Prahovei se schimbă încetul cu încetul, devenind un adevărat drum de acces care a impulsionat și apariţia primelor aşezări.

Schitul PesteraSchitul Peştera, construit la iniţiativa Domnitorului Mihnea Vodă (sec XVI), distrus de patru ori în urma unor incendii, a fost reconstruit ultima dată după incendiul din 1961, abia la începutul anilor ’90.

Castelul PelesCastelul Peleş, construcţie monumentală datează din secolul al XIX-lea (1875-1883), realizată în stilul Renaşterii germane, ctitorie a principelui Carol de Hohenzollern –Sigmaringen. Din acest complex mai fac parte: Castelul Pelişor, Casa de vânătoare "Foişorul" şi un imens parc – opera arhitectului Knechfel.
(localizare pe harta)

Castelul BranCastelul Bran a fost construit în secolul al XIV-lea pe o stâncă înaltă de 60 m, la capătul Culoarului Rucăr – Bran, având ca scop apărarea şi în acelaşi înfiinţarea unui punct vamal cu Ţara Românească.
(localizare pe harta)

Casa memoriala George EnescuCasa memorială George Enescu (Sinaia) este situată în cartierul Cumpătul, pe malul stâng al Prahovei, construită după propriile planuri ale marelui muzician român, între 1921 şi 1922 şi numită “vila Luminiş”.
(localizare pe harta)

Muzeul memorial Cezar PetrescuMuzeul memorial „Cezar Petrescu” din Buşteni.
(localizare pe harta)

Romsilva