Sigle EU
Romsilva
frunza Parcul natural Bucegi - Specii si habitate - Fauna

În urma investigaţiilor efectuate reiese faptul că în Masivul Bucegi sunt cunoscute până în prezent 3500 specii animale, de la rotifere pana la taxoni superiori.

Specii: Triton carpatic - Triturus montandoni

Habitat caracteristic: Habitatul 7220 – R 5417 Comunitati sud est carpatice fontinale cu Cratoneurum commutatium si R 5422 Comunitati sud est carpatice de izvoare si paraie cu Glyceria nemoralis Habitatul 7140 – R 5403 Turbarii sud est carpatice

Habitat specific: Trăieşte în zone de deal şi de munte, la altitudini cuprinse între 200 (la limita nordică de răspândire) şi până la 2000 m, frecvent între 500-1500 m. Foloseşte orice ochi de apă stătătoare pentru reproducere, de la şanţuri la marginea drumului până la lacuri.

Raspandire: In muntii Bucegi Zona Horaoabele, Turbaria Laptici, Zanoaga, Cota 1000,in zona Pesterii Ratei, Deleanu Răspândit doar în Munţii Carpaţi, pe ambele versante la vest de valea Ialomiţei.Zona cea mai vestică din România unde a fost găsit este valea Mâra din Munţii Iezer.

Descriere: Masculul 17 cm, femela 10 cm. Capul foarte turtit dorso-ventral, mai lung decât lat. Botul rotunjit cu trei şanţuri longitudinale. Irisul cafeniu închis, pătat cu galben-auriu şi roşu-arămiu.Limba mare, mobilă, uşor protractilă, şi liberă posterior. Degetele scurte şi turtite, la mascul cele posterioare cu câte un tiv de piele mai mult sau mai puţin îngust. Coada puternic comprimată, terminându-se printr-un vârf filiform, pe care se continuă foarte îngust muchiile, dorsală şi ventrală, ale cozii. Coada este mai lungă decât corpul. Orificiul cloacal la mascul longitudinal, la femelă conic şi circular, cu aspect de rozetă. Paratoidele clare. Spatele neted sau cu rugozităţi fine.Ventral neted. Dinţii vomero-palatini în două şiruri apropiate anterior şi depărtate posterior, formând un "Y" răsturnat. Femela se aseamănă cu cea de Tr. Alpestris, dar ceva mai mare şi mai rotunjită decât masculul. Masculul în perioada reproducerii, cu câte o muchie longitudinală pe laturi, spatele având aspect mai mult sau mai puţin plat. Culoarea, primăvara, la mascul, pe spate verzuie-galbenă-pământie, mai târziu gălbui-cafenie, pe laturile capului, trunchiului şi cozii cu câte o dungă longitudinală cafenie închis, ventral gălbuie deschis fără pete. Vârful cozii, pe partea inferioară, galben-portocaliu, cu pete mari, negricioase, deasupra cu o dungă albă-albăstruie. Este o specie montană, nepretenţioasă pentru reproducere la calitatea apei, dar puţin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine ape poluate, deşi preferă ape limpezi, reci, cu pH acid. Adulţii sunt preponderent tereştrii. Spre sfârşitul lunii martie, prin mlaştinile mici din regiunile muntoase ies mai întâi masculii; apoi peste 3 - 4 săptămâni, apar femelele şi are loc reproducerea. După depunerea ouălor părăsesc apa şi se retrag pe sub pietre, sub muşchi, sub trunchiuri putrezite. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă.

Specii: Bombina variegata

Habitat caracteristic: Habitatul - 7220 cu correspondenti R 5417 Comunitati sud est carpatice fontinale cu Cratoneurum commutatium si R 5422 comunitati sud est carpatice de izvoare si paraie cu Glyceria nemoralis.

Habitat specific: Traieste mai mult pe uscat de la altitudinea de 400 m in sus, gasindu-se si pe vaile inalte ale muntilor pana la 1500 m (probabil urca mai sus).

Raspandire: In tara noastra se gaseste in Carpati, coborand de-a lungul dealurilor pe ambele versante. In Bucegi – Zona Horoabele, Turbaria Laptici, Zanoaga, Cota 1000, Ratei, Deleanu.

Descriere: Face parte din familia Discoglossidae. Are dimensiuni pana la 5 cm, aspect mai indesat decat buhaiul de balta cu burtarosie. Spatele este cenusiu-masliniu sau cenusiu-brun, de obicei fara pete inchise. Tegumentul de pe spate este bogat in glande cu venin; negii de pe spate au un puternic spin cornos, inconjurat de numerosi spinisori. Abdomenul este negru sau cenusiu-albastrui, cu pete mari, galbene, fara puncte galbene. Ierneaza pe uscat, in gauri. Depunerea oualelor se face in mai si chiar de doua ori pe an; ouale sunt grupate in gramezi mici pe fundul apei sau lipite de plante. Larvele se metamorfozeaza toamna (septembrie). Hrana consta din animale acvatice, dar si din insecte de uscat. Are putini dusmani, datorita glandelor veninoase din piele; totusi serpii de apa o mananca. Denumire populara: izvoras cu burta galbena. Este declarata specie protejata fiind mentionata in Directiva habitate, anexa II.

Specii: Capra neagra (Rupicapra rupicapra) - specie protejata de interes comunitar

Habitat specific: Vara: pajistile alpine si subalpinede deasupra limitei padurilor de conifere. Iarna: coboara in paduri pana la altitudinea de 500 m, cautand locurile adopstite si prielnice pentru hrana.

Raspandire: Raspandire generala: Alpi- Franta, Elvetia Carpati- Romania, Cehia (Tatra) Raspandire in Romania: Muntii Bucegi, Piatra Craiului ,Fagaras, Retezat, Parang, Rodna.

Descriere: Caractere de recunoastere: vezi foto alaturat Reproducerea: Imperecherile au loc in octombrie-noiembrie, variind in functie de conditiile meteo. Femela fata un ied intre a doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie. Hrana: Este exclusiv vegetala fiind compusa din graminee, buruieni, lujeri, muguri, si in mare masura din licheni. Sarea ii este necesara pentru procesul de digestie, cercetand sarariile frecvent. Apa necesara si-o extrage din hrana in mod frecvent, sursele de apa fiind aproape inexistente in zona subalpina si alpina. Sociabilitate: Incepand cu luna iulie se formeaza carduri compuse din femele, iezi si tapi de 1 an.Cardurile de 15-20 exemplare sunt conduse de o capra batrana care in permanenta vegheaza la siguranta cardului. Masculii de 2-3 ani constituie carduri separate compuse din 4-5 tapi, iar cei batrani sunt solitari. Dusmani: Braconieri, lupul, rasul, cainii ciobanesti obisnuiti sa alerge dupa vanat. Alte obiceiuri: Este animal de zi, noaptea odihnindu-se. Se hraneste dimineata si seara, la miezul zilei stand culcata. Capra neagra este specie protejata, monitorizata de catre Administratia Parcului Natural Bucegi.

Specii: Cerbul comun (Cervus elaphus L.) (Masculul se numeste cerb sau taur, femela ciuta sau cerboaica, puiul vitel)

Habitat specific: Vara: pajistile alpine si subalpinede deasupra limitei padurilor de conifere. Iarna: coboara in paduri pana la altitudinea de 500 m, cautand locurile adopstite si prielnice pentru hrana. Cerbul, care la origine a fost un animal caracteristic habitatelor de joasa altitudine, s-a refugiat treptat, datorita diminuarii pana la disparitie a acestor habitate in zona montana si chiar subalpina.In prezent, cerbul este adaptat perfect zonelor inalte cu paduri intinse cu poieni si izvoare cu apa. In aceste paduri gaseste concomitent conditiile necesare de liniste, de adapost si de hrana.

Raspandire: In Romania este intalnit din golul de munte pana in Lunca Dunarii si Dobrogea, iar in Masivul Bucegi fiind des intalnit de la limita superioara a padurilor de amestec de fag cu rasinoase, pana la raristile de molid de la limita altitudinala.

Descriere: Caractere de recunoastere: Dimorfismul sexual este evident, cerbii fiind mai mari decat ciutele, principalul element ce ii deosebeste fiind prezenta coarnelor caduce (care cade în fiecare an) la masculi. Culoarea ambelor sexe este brun-roscata vara, iar in sezonul rece brun-cenusie, pana la bruna-inchis. Oglinda, pata de culoare alb-galbuie din regiunea cozii, este mai vizibila iarna si vara, la exemplarele mature. Masculii pierd coarnele anual, incepand de la sfarsitul lunii februarie pana in aprilie si chiar pana in luna mai, perechea noua de coarne formandu-se pana in luna septembrie. Hrana: se compune preponderent din lujeri, muguri si uneori din scoarta de copac, frunze verzi, iar in anii cu fructificatii abundente-jir si ghinda. Accepta si hrana administrata complementar de om precum fan, frunzare, suculente (sfecla furajera si napi) si concentrate (amestecuri de cereale cu minerale). In zonele de concentrare a cerbului nu va lipsi sarea si nici locurile de adapat. Reproducerea: In Bucegi perioada medie de imperechere este 15 septembrie -15 octombrie, in functie de temperatura aerului. Gestatia dureaza 34 de saptamani, iar fatarea are loc in luna mai-iunie. Ciutele fata de regula cate 1-2 vitei, foarte rar 3, iar acestia isi pot urma mama, pe distante scurte, dupa 1-2 ore. Dusmani: Lupul si rasul sunt principalii pradatori, iar accidental poate fi vanat de ras si pisica salbatica, in special in cazul viteilor.Iernile grele cu strat gros de zapada favorizeaza pagube importante datorita haitelor de lupi.

Specii: Liliecii - Ordinul Chiroptera

Habitat specific: Liliecii se gasesc in intreaga lume, cu exceptia zonelor polare si a unor zone extreme ale deserturilor, adapostindu-se in pesteri, arbori, mine abandonate, cladiri, poduri etc. In Bucegi, locurile predilecte unde pot fi intalniti, in functie de caracteristicile speciei, sunt pesterile Ursilor, Ratei si in numar mic in Pestera Ialomitei.

Descriere: Hrana: Majoritatea speciilor de lilieci se hranesc cu insecte, dar exista specii la tropice care se hranesc exclusiv cu fructe sau nectar, alte specii sunt carnivore hranindu-se cu pesti, broaste, soareci etc, iar in America de Sud se intalnesc 3 specii de lilieci vampir ce se hranesc cu sangele diferitelor mamifere. Speciile din PNB sunt insectivore fapt pentru care acestia controleaza intr-o mare masura marimea populatiilor de insecte fiind un adevarat “insecticid natural”. Deplasarea: Liliecii sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut- “mainile lor” fiind transformate in “aripi” . Fiind animale nocturne, pentru a reusi sa urmareasca si sa captureze prada, liliecii folosesc ecolocatia (emiterea de sunete si analizarea ecourilor acestora). Ecolocatia permite liliecilor sa gaseasca prada si sa ocoleasca obstacolele (arbori, stanci, case etc), liliecii creandu-si in creier adevarate desene ale mediului inconjurator. Utilizand doar sunetul liliecii pot “vedea” totul (cu exceptia culorilor) detectand, in zone intunecate, detalii precum un fir de par. Liliecii au de asemenea ochi cu care vad foarte bine. Majoritatea liliecilor stau cu capul in jos, pozitie ce le permite sa decoleze rapid. Pentru ca nu au aripi, ci doar o membrana intre degete, liliecilor le-ar fi fost greu sa se desprinda de pe sol. Astfel, stand atarnati, acestia pot incepe zborul mult mai usor. Bratele liliecilor sunt foarte lungi, cu oase modificate, degete alungite (cu exceptia degetului mare) pentru a sustine membrana aripii cu ajutorul careia zboara chiar si cu viteze de 50 km/h. Degetul mare este liber si are o gheara care este folosita in special pentru miscare si manevrarea hranei. Picioarele sunt folosite in special pentru a atarna de peretii pesterilor. In pesterile de pe teritoriul Parcului Natural Bucegi se adapostesc exemplare protejate de lilieci cum ar fi: Rhinolophus ferrumequinum si Myotis myotis

Specii: Lupul (Canis lupus) - specie protejata de interes comunitar

Habitat specific: Prefera padurile intinse de munte dar coboara deseori si in regiunea de dealuri inalte, instalandu-se in regenerari forestiere intinse si dese, ori in rape adanci acoperite cu maracinisuri greu de strapuns. Lupul nu este stationar si isi schimba zilnic locul de odihna. In vastul teritoriu pe care-l stapaneste, se deplaseaza pana la 30-40 km intr-o singura noapte, mai ales atunci cand necesitatile de hranire ii impun acest lucru. Are activitate exclusiv nocturna.

Descriere: Caractere de recunoastere: Lupul este un animal suplu avand o forma usor de recunoscut, care se diferentieaza de rudele lui domestice prin picioare lungi si piept puternic, musculos care ii asigura rezistenta de a strabate noaptea si peste 40 de kilometri, viteza de urmarire a prazii putand atinge chiar si 60 km/h. Corpul poate avea o lungime de 120-140 cm; Coada atinge aproape 50 cm; Greutatea medie a exemplarelor mature ajunge la 50 kg, existand un dimorfism pronuntat intre sexe, femela fiind mai mica decat masculul; Culoarea generala este cenusie, cu o dunga neagra ce urmeaza sira spinarii pana pe coada, apoi o alta dunga de-a curmezisul corpului, ce se lasa spre picioarele din fata. Urechile lupului sunt mici, ascutite si indreptate in sus. Coada o tine intotdeauna lasata in jos si niciodata nu o indoaie sau incolaceste. Urme: Urma lupului se aseamana foarte mult cu cea a unui caine de talie mare, dar este mai alungita. Hrana Lupul este o specie predilect carnivora, vanand in functie de anotimp, prezenta stratului de zapada etc, ierbivore mari, capriori ai cerbi, mistreti, iepuri, dar la nevoie mananca din natura si soareci, gandaci sau chiar si vegetale.In perioadele cu hrana naturala insuficienta, produce pagube si in gospodariile localnicilor. Sociabilitate: Spre deosebire de alte carnivore mari, lupul este sociabil.Traieste in haite formate din perechea conducatoare si din puii din anul respectiv.Iarna, la haita se adauga si exemplarele din anul precedent si alte exemplare inrudite, astfel incat aceasta poate numara 25-30 de exemplare. Reproducerea: La 2 luni de la imperechere, femela fata pana la 12 pui, ce sunt orbi o buna perioada de timp, timp in care nici nu aud. Femela isi protejeaza puii, culcusul ales este greu de gasit, de obicei fiind alese rapele impadurite pe versanti insoriti. Dusmani: Nu are dusmani naturali, pierderi in efectiv putandu-se datora actiunilor de braconaj sau a bolilor, acestea fiind contactate de cele mai multe ori de la animalele domestice.

Specii: Cocosul de munte (Tetrao urogallus L.)

Habitat specific: In Bucegi prefera padurile de rasinoase situate la limita superioara a fondului forestier. Printr-un numar mare de exemplare se remarca zona Laptici, Bazinul Vanturisului, Bazinul Piatra Arsa-Peles, Valea superioara a Cerbului, arboretele de limita din zona Abruptului Brasovean.

Raspandire:

Descriere: Caractere de recunoastere: Dimorfismul (diferenta evidenta între mascul și femela) sexual este evident. Cocosul are culoare inchisa si pare negru privit de la distanta. Vazut de aproape se pot distinge capul, gusa, pieptul si barba negre, gatul, spatele si aripile brune, umerii aripilor albi, iar abdomenul si coada negre-mat stropite cu puncte albe. De jur imprejurul ochilor are pielea de culoare rosu aprins. Ciocul, care devine din ce in ce mai puternic o data cu varsta, este, in acelasi timp, tot mai incovoiat si mai asemanator cu cel al pasarilor de prada. Coada desfacuta are forma de evantai si este compusa din 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt de altele mai mici. Femela, de dimensiuni mult mai mici, este de culoare ruginie cu pete negre. Hrana: Iarna consuma aproape exclusiv muguri si cetina de rasinoase, primavara de timpuriu lujeri si frunze tinere de afin, iar mai tarziu diverse ierburi si fauna nevertebrata. Aceasta fauna nevertebrata joaca un rol esential si in hrana puilor. Toamna si la inceput de iarna consuma cu placere si fructe de padure. In stomacul glandular al cocosilor si al gainilor de munte sunt gasite pietricele inghitite pentru a ajuta digestia (macinarea si maruntirea hranei),cunoscute sub denumirea de "gastroliti". Sociabilitate: Nu este o pasare sociabila, cardul familial compus din closca si pui destramandu-se toamna tarziu. Este pasare de zi, sedentara, fidela locului de trai. Reproducerea: Este o pasare tipic poligama. Rotitul incepe in jur de 15 aprilie, in functie de conditiile meteo si se desfasoara in zori. Imperecherea are loc intotdeauna pe sol. Femela depune ulterior 6-10 oua intr-un cuib rudimentar amenajat pe pamant, de obicei intre radacinile ridicate ale vreunui arbore, in tufisuri sau buruieni. Dusmani: Are numerosi dusmani naturali care vaneaza atat exemplarele mature , dar pot distruge in mod frecvent si cuiburile.Din randul mamiferelor disttingem rasul, jderul , lupul, vulpea iar al pasarilor rapitoare acvilele de munte

Specii: Corbul comun – Corvus corax

Habitat caracteristic: Intalnit in aproape toate tipurile de habitat.

Descriere: Corbul comun (Corvus corax), de asemenea cunoscut sub numele de Corbul nordic, este o pasăre cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisfera nordică, este cea mai întâlnita dintre toate ciorile. Există cel puțin opt subspecii ale corbului. Este una dintre cele mai mari două ciori, alături de Corbul Thick-Billed, și este probabil cea mai grea pasăre cântătoare. La maturitate corbul comun are între 56 și 69 cm în lungime, cu greutăți înregistrate variind de la 0,69–1,63 kg. Corbul comun de obicei trăiește aproximativ de la 10 la 15 ani în sălbăticie, cu toate că unele exemplare au fost înregistrate cu durata de viata de pana la 40 de ani. Păsările tinere pot călători în stoluri, dar mai târziu vor avea propriul teritoriu.

 

Romsilva