Guvernul României

 
Ordonanţă de urgenţă nr. 164/2008

din 19/11/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din 03/12/2008

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului


 

    Având în vedere obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea şi implementarea corectă şi integrală a acquis-ului comunitar,
    având în vedere scrisorile Comisiei Europene, care semnalează anumite deficienţe în transpunerea Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată de Directiva 97/11/CE şi de Directiva 2003/35/CE (Directiva "EIA"), precum şi în transpunerea Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/105/CE (Directiva "Habitate"), scrisori care precedă declanşarea împotriva României a procedurii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în conformitate cu prevederile art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, pentru transpunerea incorectă a actelor comunitare menţionate,
    ţinând cont de faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creează cadrul unitar şi general prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului,
    considerând faptul că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

   Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. La articolul 2, punctele 2-4, 9-11, 13, 14, 32, 461, 54, 58 şi 59 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "2. acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic;
    3. acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;
    4. acord de import pentru organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta se poate desfăşura, conform legislaţiei în vigoare;
    ...............................................................................................................................
    9. autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune;
    10. autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator;
    11. autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
    ...............................................................................................................................
    13. avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
    a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;
    b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de autorizare a îngrăşămintelor chimice;
    c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmează să fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000;
    14. bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obţinerii autorizaţiei de mediu, care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului;
    ...............................................................................................................................
    32. evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere;
    ...............................................................................................................................
    461. autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care se stabilesc obligaţiile privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră; de asemenea, se stabileşte obligaţia de a returna anual în Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, monitorizate şi verificate pentru anul anterior;
    ...............................................................................................................................
    54. program pentru conformare - plan de măsuri necesare pentru îndeplinirea cerinţelor privind protecţia mediului, la termenele stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia de mediu;
    ...............................................................................................................................
    58. raport de amplasament - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii;
    59. raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor, care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;".
   2. La articolul 2, după punctul 30 se introduce un nou punct, punctul 301, cu următorul cuprins:
    "301. evaluare adecvată - procesul menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de obiectivele de conservare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale oricărui plan ori proiect, care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte;".
   3. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) În cazul în care titularii de activităţi pentru care este necesară reglementarea din punctul de vedere al protecţiei mediului prin emiterea autorizaţiei de mediu, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori în alte situaţii care implică schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii, conform legii, dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. a) se aplică în mod corespunzător."
   4. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului informează titularii prevăzuţi la alin. (1) cu privire la obligaţiile de mediu care trebuie asumate de părţile implicate, pe baza evaluărilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. În situaţia în care titularii prevăzuţi la alin. (1) nu deţin acte de reglementare, obligaţiile de mediu sunt identificate pe baza bilanţului de mediu."
   5. La articolul 10, alineatul (5) se abrogă.
   6. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice ori private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, care pot avea impact semnificativ asupra mediului."
   7. La articolul 11, alineatul (4) se abrogă.
   8. La articolul 14, alineatul (1) se abrogă.
   9. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite sau revizuieşte, după caz, actele de reglementare.
    (2) Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activităţilor au obligaţia:
    a) de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării;
    b) de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului în derularea procedurilor de emitere a actelor de reglementare.
    (3) Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (2) lit. b) conduce la respingerea solicitării."
   10. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - (1) Avizul de mediu şi acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului.
    (2) Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu sunt valabile 10 ani.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autorizaţiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toată perioada derulării programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadentă de realizare a ultimei măsuri din programul respectiv.
    (4) În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a), menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie.
    (5) Până la adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă, în sensul prevăzut la alin. (4), este interzisă desfăşurarea oricărei activităţi sau realizarea proiectului, planului ori programului care ar rezulta în urma modificărilor care fac obiectul notificării."
   11. La articolul 17, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - (1) În situaţia în care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competentă poate solicita refacerea raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanţului de mediu, după caz.
    ...............................................................................................................................
    (3) Acordul de mediu, autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau a activităţii este interzisă."
   12. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - Acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitării, autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu pentru proiectele/activităţile miniere care utilizează substanţe periculoase în procesul de prelucrare şi concentrare, pentru capacităţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an sau dacă suprafaţa pe care se desfăşoară activitatea este mai mare de 1.000 ha se emit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."
   13. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 21. - (1) Raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilanţul de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvată se realizează de către persoane fizice şi juridice care au acest drept, potrivit legii.
    (2) Condiţiile de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate, studiului de evaluare adecvată se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (3) Cheltuielile privind elaborarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) revin titularului planului, programului, proiectului sau activităţii.
    (4) Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activităţii, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor prevăzute la alin. (1) revine autorului acestora."
   14. La articolul 51, alineatele (1)-(4) se abrogă.
   15. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 52. - (1) Respectarea prevederilor din planurile de management şi regulamentele ariilor naturale protejate, aprobate conform legislaţiei specifice, este obligatorie.
    (2) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili în scopul practicării de sporturi, cu excepţia drumurilor permise accesului public.
    (3) Pe suprafaţa ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de management şi regulamente, este interzisă exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de protecţie strictă, zonele de protecţie integrală şi zonele de management durabil ale parcurilor naturale.
    (4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activităţi de obţinere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic.
    (5) Orice plan ori proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ţinându-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislaţiei specifice în domeniu.
    (6) Procedura de evaluare adecvată se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz."
   16. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 53. - (1) Activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional ori la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică sau a unor părţi ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura de către persoane fizice sau juridice autorizate, în condiţiile legii.
    (2) Procedurile de autorizare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (3) Cerinţele privind asigurarea bunăstării animalelor din faună sălbatică aflate în captivitate se stabilesc prin legislaţie specifică, conform standardelor internaţionale."
   17. La articolul 54, alineatele (1) şi (2) se abrogă.
   18. Articolul 57 se abrogă.
   19. La articolul 96 alineatul (1), punctele 18, 19, 20 şi 27 se abrogă.
   20. La articolul 96 alineatul (1), după punctul 27 se introduce un nou punct, punctul 28, cu următorul cuprins:
    "28. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a marca individual specimenele aparţinând speciilor de floră şi faună sălbatică pentru care există astfel de prevederi în regulamentele Comisiei Europene privind conservarea speciilor de faună şi floră sălbatică prin reglementarea comerţului cu acestea sau în legislaţia naţională specifică, conform metodelor aprobate ori recomandate de Conferinţa Părţilor a Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie, şi, în particular, marcarea prin etichetare a caviarului atât pentru comerţul intern, cât şi pentru cel internaţional."
   21. La articolul 96 alineatul (2), punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "22. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a efectua evaluarea adecvată la realizarea planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar."
   22. La articolul 96 alineatul (3), după punctul 1 se introduc două noi puncte, punctele 11 şi 12, cu următorul cuprins:
    "11. obligaţia titularului de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului când intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare sau cu privire la orice modificare a condiţiilor care au stat la baza emiterii acestora, înainte de realizarea modificării;
    12. obligaţia titularului de a nu desfăşura activităţi sau de a nu realiza proiecte, planuri ori programe care ar rezulta în urma modificărilor care fac obiectul notificării prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a) până la adoptarea unei decizii potrivit prevederilor art. 16 alin. (4);".
   23. La articolul 96 alineatul (3), punctul 3 se abrogă.
   24. La articolul 96 alineatul (3), după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 121, cu următorul cuprins:
    "121. exportul exemplarelor aparţinând speciilor non-CITES de floră şi faună sălbatică sau deplasarea acestora în vederea comercializării în una dintre ţările din Uniunea Europeană, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, fără acordul pentru export, respectiv fără certificatul de origine eliberate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;".
   Art. II. - Solicitările de emitere a actelor de reglementare, depuse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit prevederilor legale în vigoare la data depunerii acestora. Autorizaţiile de mediu cu program de conformare şi autorizaţiile integrate de mediu cu plan de acţiuni emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi revizuirile ulterioare ale acestora sunt valabile până la ultimul termen prevăzut în programul de conformare, respectiv în planul de acţiuni.
   Art. III. - (1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se stabilesc prin ordin al ministrului mediului şi dezvoltării durabile condiţiile de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate, studiului de evaluare adecvată.
   (2) Pe data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la alin. (1) se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 978/2003 privind Regulamentul de atestare a persoanelor fizice şi juridice care elaborează studii de evaluare a impactului asupra mediului şi bilanţuri de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. IV. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 709/1999 privind conţinutul avizului de mediu pentru privatizare, emis de autoritatea competentă, în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 1 octombrie 1999, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   
                                                   Contrasemnează:
───────────────
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
    Bucureşti, 19 noiembrie 2008.
    Nr. 164.